?

Log in

No account? Create an account

LOOKING UP...

LA MULŢI ANI, de ziua naţională a României!

LA MULŢI ANI, de ziua naţională a României!

Share Next Entry
Steagul Revolutiei
De ziua naţionatală a românilor, vă urez şi eu tuturor: La Mulţi Ani!
România noastră nu mai este întreagă, dar cu siguranţă este mare şi sa sperăm că va fi plină, în sensul completivităţii cetăţenilor ei şi a viitorului lor parcurs istoric.
Discutând cu cineva astăzi, am reflectat asupra temei exilului, mai cu seamă cel românesc. Exilul românesc este mai degrabă un autoexil, o schimbare
de perspectivă determinată de împrejurări cu deosebire politice, stare nobilă dar nu mai puţin dureroasă a celor care vor fi "hrănit" spiritual şi cultural generaţiile noastre de pionieri sau şoimi ai patriei. Spiritul românesc este cristalizat de suferinţa depărtării de ţară în forme culturale universale ; mă gândesc aici, într-o enumerare pur întâmplătoare la nume precum Enescu, Brancusi, Eliade, Cioran, Ionesco, Scrima, Djuvara, Goma, Andrei Codrescu sau Vladimir Tismăneanu (pe câţi i-am uitat, căci nu pot fi cuprinşi cu toţii aici...).
Şi acum, o întrebare: câţi dintre cei mai iluştri oameni de cultură români care nu au "ales" calea exilului, ci au rămas aici, nu se vor fi simţit exilaţi în propria lor ţară, în propria lor cultură, în propria lor limbă?
Până când vom mai purta pe chipul nostru civic ruşinea repetării de zi cu zi a erorilor trecutului, în dispreţul bunului simţ, al educaţiei, al valorilor religioase şi al responsabilităţii politice?
Nu cumva atunci cind sintagma "Dispariţia lui Afara" (Codrescu) va fi citită răsturnat, ca un titlu de breaking-news ce anunţă lumii pentru prima oară: Romania, ţara fără exilaţi?
  • într-adevăr, şi fără a mă putea compara cu cei din lista de mai sus, cred că despre auto-exil este vorba şi mai cred că - din păcate - de obicei starea asta este legată de sentimentul acut de greaţă (vorba fostului preşedinte Constantinescu). cel puţin, starea asta m-a caracterizat în ultimii ani dinainte de plecare. deveneam din ce în ce mai sensibil la mizeria din jur, mai incapabil de a o suporta. nu m-am gândit niciodată să plec din ţară însă, dar totul s-a petrecut ca şi cum "opţiunile" mele deveneau din ce în ce mai limitate. după trei ani de încercări de a mă muta (la Craiova şi apoi Constanţa), în cele din urmă a intevenit un "ingredient" exterior: posibilitatea de a pleca la Sydney. cred că există pronia!

    aş mai adăuga faptul că deşi, personal, şi în lumină eshatologică, nu văd mare semnificaţie într-o zi naţională, cinstesc cultura pe care o asemenea zi ar trebuie să o exprime. aşa că voi continua să scriu în română - parte a ceea ce sunt... asta va fi sărbătoarea mea perpetuă
    • Situatia Prea Cucerniciei Voastre m-a indurerat profund, si nu sunt singurul. In procesul maieutic pe care ni-l aplicati noua, studentilor, nu ati tradat nici o slabiciune, nu ati lasat sa transpara nici o emotie ori vreun cuvint reprobabil. "Si ca o oaie fara de glas asa nu si-a deschis gura sa..." (Is 53:7).
      Sigur ca cei care va admiram am simtit si simtim pina acum o inversunare referitor la cum ati fost lasat sa plecati, cind de fapt trebuia sa fiti in continuare farul acolo, la Facultatea de Teologie Ortodoxa Bucuresti, si sa intemeiati o noua scoala de gindire teologica romaneasca. De fapt, cred ca ati facut-o deja.
      Iar in istoria Bisericii crestine, imi suna cunoscut (auto)exilul PCV, nu-i asa?
      Si daca cred cu tarie ca "Dumnezeu s-a nascut in exil" (Vintila Horia), a existat pina acum in inimile noastre, ale studentilor si ucenicilor PCV, speranta ca din exil se revine intr-o buna zi...

      • Dragă Părinte, nu sunt eu chiar oaie tăcută, din păcate ;-) am mai behăit din când în când, dar mai mult de durere... însă fie şi aşa, procesul derulat aici, atât de traumatizant, cu această colonie stranie (din păcate, nu penitenciară, aşa că proiectul Poetului despre puşcărie şi casa de nebuni - sigur, fără superficiale generalizări - rămâne încă un ideal neîmplinit; rămâne pe umerii succesorului meu...), s-a dovedit a fi fost un bun prilej pentru exersarea smereniei şi răbdării mele. am făcut şi greşeli, am avut şi scăpări, dar e limpede că înfruntarea răutăţii iraţionale devine - pentru cineva care acceptă încercarea cu ceva înţelegere - şansa unui pas mai departe. pot spune acum, după aproape trei ani de ispită, că m-am eliberat în mare măsură de orgoliile care mă bântuiau pe la Bucureşti. acolo, sufeream pentru că nu eram "recunoscut"; aici sufăr pentru că ei nu pot vedea în ce se scufundă... dar tot nu cred în mântuirea prin suferinţă; trebuie să fie ceva mai serios îndărătul poveştii. îmi place să cred că dincolo de toate astea există un sens, şi că sensul e şi acum, precum la Bucureşti, închiderea "opţiunilor" până când rămâne una: mutarea... legat de asta, un alt aspect interesant pe care am ajuns să-l conştientizez este natura itinerantă a creştinismului - vorba lui Patapievici, creştinismul nu-i o "pace a locului". atopic par să fi devenit şi eu, deşi recunosc că îmi prieşte contextul mai larg, extraparohial, în care precedenta închidere a "opţiunilor" m-a adus...

        în privinţa faptului că am fost împins, nu prea delicat, de la facultate, nu am alt regret decât studenţii foarte vii pe care i-am avut. aici, lucrurile spiritului se petrec cam prea molcom pentru sângele meu carpato-danubiano-pontic ;-) într-adevăr, cred că mi-am dat măsura în sălile de seminar şi curs, în care uitam de mine şi trăiam - realizez târziu - ce înseamnă puterea Cuvântului viu, fie şi întrupat în spiritul lucrului nostru pe textele Sfântului; experienţe până acum nerepetate. dacă, însă, ceea ce am trăit acolo cu studenţii şi-a pus amprenta şi asupra lor, cred că taina s-a împlinit... şi asta contează - ce rămâne după ce nu mai suntem...
    • Traiasca exilul (Mitrut)

      (Anonymous)
      mai sunt si romani care au crescut si s-au afirmat in tara, numai ca si aia tot "exilati" au fost. Noica, Blaga. Poate doar Staniloae s-a afirmat altfel. Si eu am aceeasi impresie ca nu poti sa cresti in patria ta, tocmai de aceea tot caut de vreo nustiu cati ani sa plec in alte tari.... (nu ca as fi sau as deveni eu mare roman: poate peste 50 de ani fac astia la tvr din nou show-ul cu mari romani si ma aleg pe mine :-)) )poate da Domnul si la anul o sa reusesc in sfarsit sa plec. In ceea ce il priveste pe parintele Doru, ma intreb daca e vreo cale sa se intoarca, acum cand irod si ai sai au cam murit la teologie la bucuresti si a venit un patriarh nou, care, daca nu ma insel, e prieten bun cu parintele.
      • Re: Traiasca exilul (Mitrut)

        Dragă Mitruţ, oricine dintre teologi este onest, trebuie să recunoască faptul că a dorit sau doreşte să plece "în străinătate" fie pentru studii, fie pentru misiune, fie de amărăciune, Dumnezeu ştie din ce şi câte alte motive...
        Dar eu încă cred că Biserica noastră are sau ar trebui să aibă o strategie (chiar dacă sună clişeistic) de recuperare a valorilor teologice şi în fond umane, de vehiculare, aerisire şi "presărare" a lor (precum sarea pământului - Mt 5:13) în conştiinţa publică românească. În fond, trebuie să fim optimişti, avem un nou Patriarh despre care credem cu tărie că "toate le va face noi" (Ap21:5).
        Şi da, aşa ştiam şi eu, că Părintele Doru este apreciat de către PF Daniel. Îmi aduc aminte despre conferinţa susţinută de PF Daniel la Congresul Stăniloae de la Bucureşti din 2004. Atunci, eu nu am înţeles ceva din mesajul Prea Fericitului, care vorbea despre gândirea "în spirală, în urcuş" a Părintelui Stăniloae, şi ştiu că l-am întrebat pe Părintele Doru, ce vrea să spună? Şi îmi amintesc cum Părintele Doru mi-a răspuns că: "Înaltul (Daniel) gândeşte foarte eclezial. Dacă vrei, la el găseşti cea mai importantă ecleziologie de la noi." Asta îmi aduc aminte foarte bine! :)
        • Re: Traiasca exilul (Mitrut)

          Da, o eroare de tastare: e vorba despre anul 2003.
    • Părinte Profesor, mă bucur că nu v-aţi pierdut simţul umorului. :)
      Şi chiar dacă sunteţi acolo, iată că avem de învăţat mereu de la PCV...
  • exilul, utilul?

    Mi se pare ca exilul nu inseamna doar o prezenta intr-un loc, cat prezenta intr-un spirit. Lista de mai sus de "exilati" mi se pare o lista de apropiati unei stari de spirit decat a unor "straini" veritabili. Exista persoane care traiesc in tara si care sunt straini de tot ceea ce este romanesc decat altii ce traiesc in diaspora. Statul, sistemul de stat, morbiditatea metafizic-culturala a individului mediocru din din afara tarii, dar si din granitele ei (nu mai conteaza) intretin exilul. Cioran, simte exilul ca o excludere de la tot ce-i LEGITIM Romanesc. Exilul este transformat intr-un afect: Pentru ca iubesc f mult tara si nu suport sa o vad asa, plec din ea.
    • Re: exilul, utilul?

      Welcome! :)
      Ai perfecta dreptate. Ce mi s-ar parea si mai interesant ar fi sa intelegem daca si cum s-a schimbat exilul din antichitate si pina astazi, de la Ovidiu prin Sf. Maxim Marturisitorul sau Sf. Ioan Hrisostom pina la Cioran sau Soljenitin. Asa dupa cum am vazut, exilul romanesc pastreaza o trasatura aparte, el e in genere auto-impus, e emigrare, dar cu mult mai mult.
      Dar atit la nivel personal, cit si social, important este ce urmeaza dupa "intoarcerea din rai" (Eliade) a Fiului Risipitor sau a Celui cazut intre tilhari in drumul sau de la Ierusalim la Ierihon...
      • Re: exilul, utilul?

        Interesant ca azi nu este vazut ca loc al penitentei, a-propos de receptia lui variata in istorie. Azi este un loc al prosperitatii, este voluntar, nu pleci dintr-o pedeapsa, ci pleci ca acolo curge lapte si miere. Asta e emigratia. Insa sensul lui originar este de excludere, si nu doar fizica cat metafizica. Sa nu trimitem pe nimeni in Siberia!
        • Re: exilul, utilul?

          Înseamnă că suntem de acord, pentru că nu trebuie să pierdem din vedere elementul cel mai important al ecuaţiei, Durerea: exilul înseamnă că trăieşti în continuare durerea ruperii de ţară, că iei durerea cu tine, pe când emigrarea înseamnă că laşi durerea acasă... celorlalţi...
Powered by LiveJournal.com